Üzvözöljük Rimóc község honlapján! címer címer
   Facebook oldal
   YouTube csatorna
   Rimóci SE
OLDAL CÍME
Dlutow




Kalonda




Rimóc

Acest sat există de la începutul secolul XIII., care a fost a lui ban Simon, fiind cel care realiza atentate împotriva reginei Gertrúd. În 1229 banul a fost lipsit de toată averea pe care avea, pe urmă satul aparţinea de Szák, mai apoi de generaţia Kacsics. La începutul secolului XIV. locuitorii din Szák s-au alăturat lui Csák Máté, care defapt avea ca ţintă detronarea regelui Károly Róbert. Aşadar regele în anul 1324 a dăruit această aşezare lui Széchenyi Tamás.

Este posibil, ca din secolul XI. aşezarea să fie o locaţie cu biserică, deoarece din cimitirul de lângă biserică, au fost găsite urme, monede ale lui Sfântul István. Biserica catolică pentru prima dată a menţionat într-un înscris, numit proces verbal de impozit, că aşezarea datează din anii 1332-37. Biserica de pe vremea lui Árpád, în anul 1912 a fost extins cu partea laterală a naosului şi cu sacristie, când a câştigat varianta ei finală.

Aşezarea în ultimii 20 de ani a avansat foarte mult, obiectul de lucrări a fost urmat de reabilitarea drumurilor, nu în ultimul rând toate clădirile instituţiilor publice au fost reabilitate sau modernizare. S-a construit sală de sport, care este cea mai mare şi performantă din zonă. Au fost realizate zone noi, frumoase, pline de monumente istorice, dintre care zona cea mai nouă este Erzsébet –Tér, care în octombrie 2010 a fost inagurată.

Această aşezare este înconjurată de o zonă foarte frumoasă şi care a atras foarte mulţi oameni. Numai că doar un singur drum asfaltat leagă aşezarea noastră de Szécsény, cu celelalte aşezări din zonă este legat de drum din pământ. Spre Hollókő există 7 km de drum asfaltat pentru bicicletă, care conduce curioşii spre vechiul sat istoric.

În comuna există foarte multe case cu specific “palóc”, care au fost reabilitate şi care înfrumuseţează străzile şi îşi aşteaptă vizitatorii. Muzeul satului conţine vase, farfurii vopsite, cu paturi aranjate în stilul palóc, foarte multe fotografii, şi alte obiecte vechi care de mulţi ani aşteaptă curioşii. În vara anului 2011 şi-a deschis porţile expoziţia “Palóc Főkötők”, unde din 20 de aşezări cu specific palóc 40 de baticuri sunt expuse. Există un muzeu de păpuşi, care este un muzeu privat, care conţine foarte multe păpuşi de dimensiunea oamenilor şi care poată porturile populare specifice zonei, care dă culoare aşezării noastre.

În zilele noastre Rimóc este într-o continuă ascensiune, dar îşi păstrează tradiţiile şi îşi promovează specificul zonei. Mai mult de 30 de ani există Asociaţia pentru păstrarea tradiţiilor Rimóc, dar suntem recunoscători Formaţiei “rezesbanda” care mai mult de 90 ani ne promovează porturile şi specifiul zonei atât în ţară cât şi în străinătate. Obiceiurile populare, păstrarea tradiţiilor oglindesc foarte bine cartea care nu demult a apărut în care sunt scrise rime strânse din 1987.

Aşezarea găzduieşte în prezent 2 pensiuni care aşteaptă vizitatorii într-un mediu confortabil.


Rosice




Strenci




Comuna Sic

Comuna Sic este situată în Judeţul Cluj, mai exact în partea de nord-est. Suprafaţa comunei este de 5637 ha din care 317 ha este intravilan. Se află la o distanţă de 60 km faţă de municipiul reşedinţă de judeţ Cluj-Napoca şi la 15 km distanţă de municipiul Gherla.

Comuna era bogată din punct de vedere economic când au existat minele, deoarece solul este foarte bogat în sare, iar pe vremea aceea Sicul nu era o comună, ci un oraş. De-a lungul istoriei, aici au existat multe atacuri din cauza tătarilor şi a turcilor care ne dădeau târcoale. Cea mai mare invazie al tătarilor a fost în 24 august 1717, în care foarte mulţi locuitori au fost omorâţi (au supravieţuit doar 100), deoarece oamenii au fost omorâţi în biserică în timp ce se rugau. Din această cauză Sf. Bertalan a devenit o zi de doliu pentru comunitatea noastră.La urma urmei a apărut boala numită ciumă care a făcut ravagii. După toate acestea, în comuna au fost aduşi secui şi nobili din Ungaria şi din alte zone pentru a reface populaţia.

Acum, comuna încearcă să îşi revină, încet-încet se modernizează. În prezent se organizează târguri sau baluri cu specific tradiţional, cum ar fi Târgul de Toamnă.

Portul popular este unul special, compus din fuste roşii, vişinii şi negre cu imprimeuri florale micuţe sau cu pătrăţele, pliate. În funcţie de vârstă se poartă, pentru că cei mai în vârstă sau care ţin doliu, mai mult în negru, iar tinerii poartă mai mult roşu. După cum se poate observa în portul popular domină culorile roşu, alb şi negru care simbolizează suferinţa, sângele, durerea, doliul şi puritatea localnicilor, după năvălirea tătarilor din anul 1717.În prezent doar bătrânii mai poartă porturile populare zi de zi, iar ceilalţi duminica când merg la biserică.

Comuna Sic este un loc foarte frumos care merită vizitat. Vizitatorii admiră în Comuna noastră, Bisericiile foarte vechi,valoroase, adevărate monumente istorice şi frumoasele noastre suprafeţe cu flori de sare sau unele case vechi care sunt demne de admirat. Ne mândrim cu Rezervaţia Naturală de Stufăriş care o rezervaţie zoologică şi botanică de interes naţional, reprezentând un rest încă aproape nealterat din întinsele terenuri umede sărate. Se întinde pe o suprafaţă de 7 ha, fiind protejată pentru stufărişul abundent şi păsările care vieţuiesc aici.

Obiectivele turistice sunt: Biserica de lemn “Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” situată pe o mică colină, datează din anul 1731 şi se află pe o listă a monumentelor istorice; Biserica reformată (sec. XIII) este cel mai însemnat monument istoric. Zidirea acesteia s-a început în anul 1241, după năvălirea tătarilor şi a fost, conform epocii, o biserică romano-catolică. Este zidită în stil gotic, alcătuită din 3 părţi distinte. În 1470 Matias Corvinus i-a dat denumirea după Sfântul Duh; Biserica mănăstirii franciscane (1758-1795); Biserica de lemn “Sf. Ioan Gură de Aur” (1707); Stufărişurile de la Sic, Lacul Ştiucii, protejat prin Natura 2000, împreună cu stufărişul înconjurător, constituie un complex de ecosisteme. Este cel mai adânc lac natural dulce din interiorul ţării, profunzimea sa ajungând la circa 10-18 m.

Şi nu în ultimul rând, avem mai multe pensiuni care pot găzdui mai mulţi oameni, care dornici de a vizita comuna în care se pot odihni în linişte şi pace, înconjuraţi de o natură mai puţin alterată de oameni.


Zmajevac


Rimóc Község Önkormányzata. Minden jog fenntartva.